Suntem tineri de 150 de ani !



Siglă realizată de Adi Ștefan Leocă

În 12 septembrie 1867, ”prin intrare la clasă”, este inaugurat efectiv Gimnaziul Comunal din Buzău.

După 150 de ani, adică în 12 septembrie 2017, actualul Colegiu Național ”B.P.Hasdeu” organizează jubileul.

Perioada 12 septembrie 2016 – 12 septembrie 2017 a fost și va fi presărată cu o serie de evenimente care să marcheze această sărbătoare a hasdeienilor, care poate fi – deopotrivă – o sărbătoare a Buzăului.

Site-ul Colegiului Național ”B.P.Hasdeu” poate fi accesat de aici înainte pentru a aduna în jurul ideii de spirit hasdeian pe toți cei care s-au format sau se formează aici, pe toți cei care vor trăi alături de culorile Hasdeului de astăzi: alb-albastru.

×


Imnul colegiului

Muzică și versuri: Dora Găitanovici
Interpretare: Dora Găitanovici și corul BPH, dirijat de profesor Mihaela Amăricai

Versuri

Luna-mi luminează calea
Printre munți sau valuri am de mers,
Chiar de mi-e greu

Dorul mă aduce acasă
Am promis să fim alături azi,
Hasdeul meu !

Timpul ca un râu
M-a gonit departe,
Dar am să revin
Să spun că eu

Am lăsat aici o parte
Din copilu-n care-ai pus lumini,
Bătrân Hasdeu.

Noi respirăm culoare,
Noi suntem azi cum am vrut să fim și
Scrie pe un colț de suflet că iubim
Bucuria de a fi, de-a visa, de-a trăi frumos.

EVENIMENTE

MEDIA



ALUMNI

Mesaje de la absolvenții noștri !


drd. Oana Șerban
Oana Șerbani

A face parte din sarbatoarea celor 150 de ani de existenta a colegiului este mai mult decat rezultatul unei intamplari fericite, prilejuita de sincronismul cultural dintre devenirea fiecaruia dintre noi, ca alumni, elevi sau profesori, si desavarsirea spiritului hasdeian. Este surprinzatoare maniera in care intr-o societate a consumului, a spectacolului si a vitezei, timpul a daruit Hasdeului puterea destinala de a preface geniul si creativitatea fiecarei generatii in vocea vremii lor. Mereu a fost vorba despre timp: clepsidra intoarsa a olimpiadelor, pauzele scurte pentru micile confesiuni de coridor, testele contra-cronometru, noptile lungi de dinaintea examenelor cu miza, absolvirile prea repezi pentru o minte acomodata cu cea mai buna dintre lumile ei posibile, cea hasdeiana, in care totul era asezat, clar si distinct. Hasdeu are priceperea sa de a da oamenilor certitudinea de sine: e dibacia deprinsa in 150 de ani de prezentuire, dupa cum ar spune Cantemir, o virtute care ii da dreptul de a spune ca spiritul hasdeian e tanar de 150 de ani. Ca oamenii sai au fost si raman oamenii vremii lor. Ca timpul e o rezistenta cotidiana pentru o pagina de istorie. Ca in suita lui de acumuri, Hasdeu a crescut o traditie academica si un model paideic referentiale pentru societatea educationala a institutiilor centenare. Imi doresc ca Hasdeu sa fie celebrat pentru toate acestea. M-as bucura ca in mesajele aniversare, in scrisorile deschise, de gratitudine, multumire si omagiere, despre Hasdeu sa nu se scrie ca avand o istorie de 150 de ani a elitelor, pentru ca a fi elitist inseamna, dincolo de instinctul de inradacinare intr-o societate a claselor si contrastelor culturale, a-ti croi devenirea prin raportare la celalalt, in mod obsedant. A fi mai mult decat el. Or, ceea ce am inteles eu din cei 150 de ani ai Hasdeului este ca nu a fost niciodata al oamenilor elitisti, ci al oamenilor autentici. Adica, al celor care au devenit ca cei ce sunt, nu ca cei ce ar trebui sa fie altfel decat ceilalti, doar pentru a marca o diferenta. De aceea, spunem ca Hasdeul formeaza caractere, nu clase, nu comunitati. Am spus-o si eu, in timpul anilor de liceu, cand eram eleva. O spun si astazi, ca profesor. Din cei 150 de ani ai Hasdeului am invatat ca intr-o buna masura, unele lucruri nu se schimba niciodata. Din perspectiva aceasta, suntem tineri de 150 de ani. Hasdeul meu si Hasdeul dvs, moral, social, axiologic, nu difera prin nimic. Sunt insa si lucruri care suporta dinamica unui mai mult, unui mai bine. In aceasta rezonabila devenire, Hasdeu a promis si a infaptuit 150 de traditie intelectuala, de creativitate, de ingenium crescand al generatiilor sale. Privind catre experienta si catre performantele educationale, vom recunoaste acest loc al nostru ca fiind batranul Hasdeu. Fireste, ceea ce v-am spus acum nu este o poveste despre tinerete fara batranete, ci o nota de subsol personala, dintr-un jurnal colectiv. Prima pagina a fost scrisa acum 150 de ani. La multi si binecuvantati ani!

LAURENTIA JADACHOWSKA

Va salut din Varsovia, sunt cu inima alaturi de intregul colectiv; cu nostalgie imi amintesc timpul petrecut in Hasdeu!


Sponsori

  • MCM Petrol
  • GAMMA Tehno Metal
  • Profinstal Team

Contact

Sunteți elev, părinte sau absolvent ?
Lăsați-ne un mesaj !

Buzău, jud. Buzău

Telefon: +04 0238 717 421

Email: secretariathasdeu@yahoo.com